Cum s-a inventat nobilimea
de Radu Pirca

De fapt, se stia de multa vreme ca boierimea de pe la noi nu a fost niciodata neaosa, formata 100% din români verzi. În primii ani de comunism, istoricul P. P. Panaitescu, un legionar convertit cu forta la marxism, a demonstrat foarte frumos, spre disperarea istoricilor cu pete nationaliste pe creier, ca boierimea nostra nu este si nu a fost româneasca. În realitate, la noi ca si-n ma toata Europa, dupa caderea Imperiului Roman, elita nobiliara nu se putea forma din localnici, oameni pasnici, care habar nu mai aveau ce sa faca cu armele din moment ce de veacuri erau aparati de legiuni. Nobilimea s-a format, dimpotriva, din barbarii care le-au bagat sisu-n coaste autohtonilor ex-romani, le-au luat pamînturile si le-au facut o oferta pe care n-o puteau refuza: fie muncesc pentru barbari pe pamînturile pe care le detinusera înainte, fie se duc sa descopere cu ochii lor daca exista viata dincolo de moarte. Asa s-a întîmplat chiar si în regiuni mult mai civilizate ale Europei - de pilda în Anglia, unde anglo-saxonii si apoi normanzii (un eufemism pentru a-i desemna pe jefuitorii vikingi) au pus mîna fara nici o jena pe insula, transformîndu-se în lorzii de astazi. La fel si la francezi, unde tribul francilor, bine dotat cu securi de razboi, n-a avut mari probleme sa-i zdrobesca pe urmasii lui Cezar si ai lui Asterix, înarmati cu baghete frantuzesti si cu camembert, dupa care aceiasi franci au început sa se dea nobili, pentru simplul motiv ca le luasera amarastenilor de galo-romani pamînturile, lasîndu-le însa privilegiul de a munci pe ele în slujba nobilului.

Valurile de boieri invadatori

Singura diferenta între noi si occidentali este ca la noi acest sistem simpatic de exploatare a omului de catre om, cunoscut în vest drept feudalism, nu s-a instaurat în cîteva decenii, ci în cîteva secole, deoarece la noi n-a existat un singur val de barbari, ci mai multe. Prin secolul al VI-lea exista deja la nord de Dunare o nobilime formata din sefuleti gepizi si chiar goti, pe care i-au cucerit si stîrpit aproape integral avarii. Pe lînga capeteniile razboinice avare, care erau ceva cam ca ai de stapînesc azi peste un întreg judet, Oprisan sau Micula, au aparut si capetenii mai putin însemnate, de origine slava, cam cum ar fi azi Radu Mazare sau Serafinceanu. Însa, în vreme ce pe baronii avari i-a stîrpit PNA-ul, format pe vremea aceea din franci si bulgari, slavii au supravietuit bine-mersi si sub dominatia Imperiului bulgar al lui Asparuh si Kruum, tipii aia simpatici care taiau teste si faceau din ele servicii de cafea. Tarii bulgari le-au asimilat pe capeteniile slave cu „boierii”, adica cu generalii lor, si au alcatuit din ele un soi de feudalitate în Valahia si Moldova, supunîndu-i pe bastinasii daco-români sau ce mai erau ei, totul, desigur, sub controlul mai mult formal al Imperiului Bulgar. Chiar si în Ardeal, insi precum Glad sau Menumorut erau în mod clar slavi, vasali tarilor bulgari, si probabil ca-i exploatau fara nici un fel de rusine pe serbii lor români. Acesti boieri slavi au adus cu ei o multime de lucruri: liturghia în limba slavona, limba slava ca limba de stat si o multime de nume folosite si azi în mod curent: Vlad, Radu, Mircea, Dan, Bogdan, Dragos – toate aceste nume, folosite de domnitorii si de boierii din Valahia si din Moldova, sînt nume slave, nu romane sau dacice. La fel s-a întîmplat si în vest: numele regilor Frantei – Carol, Henric, Ludovic, Robert – ale regilor Spaniei – Alfonso, Rodrigo, Fernando, Carlos, Isabela – sînt nume luate de la cuceritorii germanici, nu de la galii, iberii si romanii care au trait mai înainte pe acolo. Era si normal, de altfel, ca, indiferent de ce natie erai, sa te dai mare luîndu-ti un nume de barbar, din moment ce barbarii erau smecherii de pe atunci, care aveau cai 4x4, cai cunoscuti si drept „aspiratoare de gagici”. Peste boierii slavi a venit dupa aceea înca un val de barbari, respectiv pecenegii si cumanii, care si-au adus si ei un aport masiv la formarea boierimii de la noi. De origine cumana sînt, de pilda, familiile boieresti Toxaba, Talaba (sufixul „-aba” înseamna „tata” în cumana, un soi de „-escu”), Coman si Berindei (berindenii erau unul din triburile cumane). Tot de origine cumana era, asa cum am mai spus, si Basarab, fondatorul dinastiei valahe, pe care de fapt îl chema Basaraba si era fiul lui Tihomir, alt romîn pur-sînge.

Ce faceau românii în acest timp?

Asta nu înseamna ca românii n-au supravietuit si ei pe lînga boierii slavi si cumani. O mare parte a bastinasilor au devenit supusii, serbii boierilor, „rumânii”, cum li se zicea în Evul Mediu, lucrînd pe fostele lor pamînturi, trecute acum în proprietatea cuceritorilor. Altii, refugiati în regiuni greu accesibile, în principal în paduri si în munti, au ramas independenti, formînd „vlahii” care se îndeletniceau cu traditionalul mestesug al jefuirii vecinilor. Asa era regiunea din jurul Bucurestiului, cunoscuta drept „Codrii Vlasiei”, adica ai vlahilor, sau actuala Vrance, care a supravietuit pîna aproape de zilele noastre ca o republica semiindependenta, administrata de tarani care au trait sute de ani din închirierea pasunilor lor, pîna cînd li le-au confiscat comunistii. În Ardeal au existat chiar si boieri români, precum celebrul Gelu, si ei au supravietuit si dupa cucerirea maghiara. Dar, pe vremea lui Carol Robert de Anjou, un rege venit din Franta, în regatul Ungariei (si, evident, si-n Transilvania) s-a introdus un nou model de mare succes, importat din vest, cam cum e azi economia de piata. Acest model era feudalismul occidental, care însemna ca nobilii aveau dreptul sa-i calce pe cap pe tarani, dar si obligatia sa-l serveasca în razboi pe rege. Cum boierilor nostri nu prea le placea sa aiba si obligatii, au fost stîrpiti rapid de Carol Robert, maghiarii intuind probabil în ei baronii de mîine.